Vindecă-ți sufletul pentru a-ți vindeca trupul!
Acest ghid te va purta dincolo de cărțile tradiționale care îți vorbesc despre vindecare. Dr. Epstein, inventatorul tehnicii revoluționare Network Spinal, te invită să descoperi o perspectivă fascinantă asupra relației complexe dintre minte, trup și suflet, arătându-ți cum poți aduce mai multă armonie în corpul tău fizic, pornind de la motorul central al ființei umane – creierulDescoperă puterea uimitoare a gândurilor tale!
Acum e momentul să pornești într-o călătorie către conștientizarea spirituală, care îți arată cum îți poți folosi mintea și gândurile pentru a restabili echilibrul sufletului și al trupului!
După ce a observat mii de oameni atât în practica sa de zi cu zi, cât și în cadrul seminariilor susținute, Dr. Epstein a descoperit douăsprezece ritmuri de bază sau etape ale conștiinței umane. Fiecare etapă înseamnă un pas în plus spre vindecare, astfel că, parcurgând cartea, ajungi să te dezbraci de traume, abuzuri sau rușini, ca de o haină mult prea strâmtă.
Cele douăsprezece etape te poartă dincolo de simptomele pe care le ai, cercetând cauzele lor. Astfel, vei învăța cum bolile cronice sunt rezultatul afecțiunilor din plan psihic și emoțional, dar și cum relațiile toxice au la rădăcină sentimentele și trăirile reprimat.
Suntem suma gândurilor și emoțiilor noastre. Condiția noastră e una destul de ingrată din punctul de vedere al emoțiilor, aproape nu e zi să nu ajungem acasă fără o supărare. Haideți să inițiem acea activitate care să ne bucure. Eu îi sfătuiam pe pacienții mei: „Creează-ți un colț al tău, în care să te retragi, în care nimeni să nu se amestece. Acolo, trăiește-ți o clipă de bucurie!” Repet, orice stare psihică are o biochimie.”
Dulcan
Prof. Dr. Dumitru Constantin Dulcan