În mod sigur nu vă așteptați la asta: Simona Tănăsescu vine cu un titlu nou – „Un Crăciun pentru noi doi” – o poveste de dragoste la care fiecare dintre noi visează, dar plină de răsturnări de situații, care în mod sigur o să vă încălzească sufletul și o să vă anime spiritul.
Noah Thompson, în vârstă de 34 de ani, este un creator de jocuri care și-a dedicat întreaga viață fratelui său vitreg Josh, mai mic cu zece ani, marcat de o tragedie din copilărie. Amândoi, la un moment dat, vor ajunge să se îndrăgostească de Alissa, o jurnalistă visătoare și nonconformistă care le dă peste cap toate planurile și așteptările.
„Un Crăciun pentru noi doi” este genul de roman care în care dragostea își dă jos toate măștile, arătându-și adevărata față - esențială, riscantă, încurcată, antrenantă, compromițătoare, prinsă în același joc al hazardului…
Fragmente: Noah
Am fost și sunt un bărbat – mai ales un burlac – dorit și urmărit îndeaproape, dar gândurile mele au fost și sunt în continuare cu totul altele. Indiferent de natura sau dificultățile lor, în toate există munca mea, familia, dar mai presus de toate, există Josh și marea dorință ca într-o bună zi, el să poată merge, iar asta era mai aproape ca niciodată.
– Noah, ce faci, frate, cauți numele jurnalistei? m-a taxat Josh.
– Nu, nicidecum. Mă uitam pe…
– Speram că te-ai lecuit de ziaristele astea, a mormăit în spatele meu.
Nu am băgat în seamă opiniile lui abstracte la capitolul femeile din viața mea. Îl înțelegeam și de multe ori aș fi dat orice să-l văd alături de cineva, însă mereu spunea că încă nu este pregătit să aibă o relație. Nu voiam să-l forțez, mai ales pentru că fratele meu mai mic chiar credea în dragoste adevărată. Între noi doi, la capitolul acesta exista o mare diferență – eu credeam în… compatibilitatea algoritmilor, inaplicabili în viața reală, dar care puteau să o revoluționeze pe cea virtuală.
Alissa
Care era de fapt problema mea? Una singură, care le-a dat naștere celorlalte. Una singură, care m-a secătuit și m-a făcut să nu mai cred în dragoste, în relații, în bărbați, dar care de ceva timp mă aruncase pe o pantă și mai periculoasă: începusem să-mi doresc să fi u iubită. Nu mai voiam să fi u eu cea care să iubească, ci să fi u curtată, dorită cu ardoare… dar… așa ceva există doar în cărți sau în filme. Prin poveștile altora îmi hrăneam sufletul, mângâierile lor îmi atingeau trupul, iar sexul mă făcea să vibrez. Și toate la un loc deveniseră parte din viața mea, ce-i drept una imaginară, dar care mie îmi dădea puterea să zâmbesc mai mult decât o făceau cei din jurul meu, implicați în relații serioase.
Și cum de am ajuns în această situație?
Aveam douăzeci de ani, când l-am cunoscut pe Michael. Eram tânără, năvalnică, dornică de aventură, cu trup zvelt, trăsături fi ne, părul lung, trecut de jumătatea spatelui, ochii
mari și negri și un zâmbet care nici măcar când dormeam nu-mi dispărea de pe chip. Eram încă studentă la jurnalism, când el, Director Editorial al unei importante publicații, a venit ca profesor înlocuitor, pentru o perioadă de șase luni. Nu pot să spun că a fost dragoste la prima vedere, dar imediat ce am terminat studiile, viața – ca un făcut – mi l-a scos în cale.