Fântâna Albă a rămas în urmă, dar ecoul ei se aude încă în șoaptele celor vii, o rană pe care timpul n-o vindecă, doar o adâncește. După ce moartea a trecut prin sat, viața a rămas să umble desculță. Oamenii nu mai privesc spre cer, pentru că cerul a învățat să tacă. Cineva a îngropat icoanele în grădină, altcineva a ars alfabetul din cărțile vechi. Pe câmpurile confiscate, trupurile se apleacă sub greutatea foamei, dar în inimile lor se naște o rugăciune pe care nimeni n-o mai știe pe de rost. Într-un colț de lume în care totul aparține altora, amintirea devine singura formă de libertate. Din rămășițele unei comunități zdrobite, se ridică întrebarea care nu moare: cât poate îndura un om înainte să-și amintească cine este? Timpul dintre granițe continuă povestea începută în romanul O viață în genunchi, o meditație dureroasă despre frică, uitare și puterea tăcută a celor care refuză să se stingă.