Martha Friel implineste patruzeci de ani. Candva, lucra la Vogue si planuia sa scrie un roman. Acum, scrie pe internet. A locuit o vreme la Paris. Acum, locuieste in Oxford, intr-o comunitate restransa. Este singura persoana care nu are un doctorat, un copil sau pe amandoua. Sta intr-o casa pe care o uraste, dar din care nu se indura sa plece. Si totusi, trebuie sa plece acum, cand sotul ei, Patrick, genul care gateste, o iubeste neconditionat si nu si-a dorit niciodata altceva decat sa o faca pe ea fericita, a plecat.
Pentru ca ceva este in neregula cu Martha, si asta, de multa vreme. La saptesprezece ani, o mica bomba s-a declansat in creierul ei si de atunci, n-a mai fost niciodata aceeasi. Si cu toti doctorii si nesfarsitele terapii, cu toate medicamentele pe care le-a luat, tot nu stie care e problema, de ce petrece zile intregi incapabila sa se ridice din pat si de ce ii raneste pe ceilalti cu remarcile ei crude.
Martha se refugiaza in casa copilariei, o locuinta londoneza boema (si decrepita), alaturi de mama ei, o sculptorita minora (si o bautoare de calibru) si de tatal sau, un poet celebru (desi nepublicat), incercand sa supravietuiasca fara sora ei cea devotata, care, candva, facea suportabil tot haosul din casa.
Dar poate ca, luand viata de la capat, Martha va reusi sa scrie un final fericit si sa descopere ca, de fapt, povestea ei nu se termina aici.