ANGELINA
El mi-a oferit un nume, o casă, un inel. Dar niciodată inima.
Poate pentru că inima lui era deja moartă, îngropată alături de femeia pe care o iubea.
Îi purtam numele și locuiam în casa lui. În fața lumii eram soția perfectă,
în spatele ușilor închise, doar un trofeu fără valoare.
Uneori îmi dădea voie și în patul lui, dar niciodată prea mult.
Eram un corp pe care putea să-l atingă, nu să-l iubească.
Eu eram vie, alături de el, capabilă să mă sacrifi c doar pentru un
zâmbet de-al lui. El? El era complet orbit de amintirea unei femei
care nici măcar nu mai respira.
Aș fi încercat să concurez cu ea, dacă ar fi fost măcar în viață…
DANTE
Am acceptat căsnicia cu ea ca pe orice alt contract. Rece, simplu, clar.
Ea trebuia doar să joace un rol. Să zâmbească dulce, să poarte rochii
scumpe și să tacă. Dar nu se conforma deloc.
Mă provoca din priviri să-mi încalc jurământul,
îmi răsturna ordinea, îmi bătea inima deja liniștea.
Și de fiecare dată când o auzeam respirând în camera alăturată,
îmi spuneam același lucru:
Nu o atinge, Dante. E doar o piesă în planul tău.
Ea credea că nu o priveam. Dar o vedeam în fiecare clipă.
Cum își mușca buzele când era nervoasă,
cum își ascundea tremurul mâinilor în preajma mea,
cum respira doar pe jumătate ca să nu mă deranjeze.
Nu știu că îmi intrase sub piele din prima clipă
în care îmi rostise numele.
Că mi-a ruinat liniștea. Că a devenit arma
perfectă în războiul meu cu trecutul…
și totodată slăbiciunea pe care nu mi-o permiteam s-o am.