
" Am așteptat cu nerăbdare lansarea acestui roman, pentru că știam stilul autoarei și eram convinsă că o să mă aștepte o lectură de calitate.
O gașcă de tâlhari incendiază Catedrala Notre Dame Paris, pentru a scăpa de cea care urma să intre în posesia Coroanei cu Spini a Mântuitorului. Numai că planul lor nu s-a potrivit cu ceea ce s-a întâmplat în realitate și au ajuns să fie implicați într-un amalgam de evenimente nedorite.
Mi-a plăcut enorm faptul că acțiunea începe chiar de la primele pagini, tumultul întâmplărilor făcându-mă să percep lecturarea ca în momentul vizionării unui film cu cei 3 muschetari, dătător de adrenalină. Introducerea unor pasaje de o sensibilitate aparte conferă veridicitate, dându-i cititorului un aparent moment de respiro.
Caracteristicile celor trei protagoniști sunt foarte bine conturate și se completează extrem de bine, deși sunt extrem de diferiți. Mi-ar fi plăcut să sesizez o mai multă implicare în poveste a unor personaje secundare, deși nerealizarea acestui lucru nu a influențat desfășurarea întâmplărilor.
Descrierile folosite sunt foarte vizuale, nu de puține ori mi-am imaginat locațiile menționate, în afara faptului că am putut resimți toate sentimentele personajelor.
Aștept cu nerăbdare volumul al doilea, abia aștept să descopăr continuarea poveștii! " - Pe aripi de carte
5/5⭐️
📷: Raluca Iacob