„O carte bună este un dialog între suflet și minte, o călătorie fără sfârșit prin lumi nesfârșite.”❤️📚 Va multumim! Lectură plăcută!

Maxton Hall serie - Mona Kasten

Maxton Hall serie - Mona Kasten

Preț obișnuit
£28.20
Preț la ofertă
£28.20
Preț obișnuit
£32.99
Stoc epuizat
Preț unitar
pe 
Taxe incluse.

Rezumat Pachet Maxton Hall - Mona Kasten

 

 

SALVEAZĂ-MĂ

 

 

 

Ei vin din lumi diferite.

 

Și totuși sunt făcuți unul pentru celălalt.

 

 

 

Bani, farmec, lux, putere – cele patru cuvinte care definesc celebrul Colegiu Maxton Hall și patru valori care pe Ruby Bell nu o interesează acum și nici nu o vor interesa vreodată. De când a primit o bursă la renumitul liceu, ea a încercat în primul rând un lucru: să iasă în evidență cât mai puțin posibil față de colegii ei de clasă. Și, mai ales, a încercat să se țină departe de James Beaufort, liderul secret al colegiului și moștenitorul milionar al unui întreg imperiu. E prea arogant, prea bogat, prea atrăgător.

 

 

 

Cel mai mare vis al lui Ruby este să studieze la Oxford, în timp ce James pare să trăiască doar pentru următoarea petrecere. Lucrurile se schimbă însă când tânăra descoperă ceva ce nimeni altcineva nu știe – un secret scandalos care, dacă ar deveni public, ar distruge reputația familiei lui James pentru totdeauna.

 

 

 

Tânărul moștenitor este hotărât s-o reducă la tăcere pe Ruby, dar ciocnirea lor aprinde o scânteie neașteptată și țese în jurul lor o rețea complexă de minciuni, iubiri și trădări.

 

 

 

SALVEAZĂ-TE

 

 

 

În cel de-al doilea volum din seria bestseller Maxton Hall, autoarea continuă caruselul amețitor al manipulării și atracției neașteptate dintre Ruby, eleva bursieră, și James Beaufort, arogantul moștenitor milionar. Relația lor devinde din ce în ce mai intensă și cei doi înfruntă noi provocări, iubirea fiindu-le pusă la încercare.

 

 

 

Ruby și James trebuie să se confrunte cu propriile temeri și să-și asume riscuri mari pentru a rămâne împreună. Trecutul tulburător al lui James și secretele lui își fac simțită prezența în viața lor, amenințând să distrugă legătura tot mai puternică ce îi unește.

 

 

 

Ruby este devastată. Nu a avut niciodată sentimente atât de profunde precum cele pe care le are pentru James. Dar nimeni nu a mai rănit-o atât de tare vreodată. Și-ar dori să se poată întoarce la viața ei de înainte, în care nimeni nu o cunoștea în colegiul Maxton Hall și nu făcea parte din lumea elitistă și coruptă a colegilor ei de clasă. 

 

 

 

Însă nu-l poate uita pe James. Mai ales când el face tot ce poate pentru a o recâștiga.

 

 

 

FRAGMENTE

 

„Oamenii vor să fie văzuți cu mine cu orice preț. De când am pășit prima dată în școală, colegii mei mi-au suflat în ceafă și au încercat să-mi atragă atenția. Așa se întâmplă când te numești Beaufort. De când familia mea din partea mamei a fondat o casă de modă pentru domni, construind astfel un imperiu care valorează miliarde, nu există nimeni în țara asta care să nu ne știe numele. „Beaufort” înseamnă bogăție. Influență. Putere. La Maxton Hall sunt mulți care consideră c-aș putea să le ofer lucrurile astea, sau măcar o feliuță din ele, dacă mă flatează suficient.

 

Nu-mi ajung degetele de la mâini să număr de câte ori mi-a strecurat cineva schițe pentru un costum, după o noapte de petrecere. De câte ori s-a apropiat cineva de mine, sub un pretext sau altul, doar ca să-mi ceară numărul părinților. Cât de des au încercat unii și alții să-și croiască drum în cercul meu de prieteni, doar ca să dea apoi informații presei despre mine și Lydia.” – fragment din „Salvează-mă”

 

 

 

SALVEAZĂ-NE

 

 

 

Pot ei să se salveze? Sau își vor sfâșia inimile unul altuia?

 

Ruby este șocată: a fost suspendată de la colegiul Maxton Hall și cel mai grav lucru este că totul sugerează că James ar fi responsabil pentru asta. Lui Ruby nu-i vine să creadă – nu după toate prin câte au trecut împreună. Ea era convinsă că îl cunoaște pe adevăratul James: cel care are visuri mărețe, cel care îi trezește pofta de viață și îi face inima să bată mai repede doar cu o privire.

 

În timp ce Ruby luptă să își poată termina studiile, lumea lui James este din nou în pericol să se prăbușească sub povara obligațiilor față de familia sa. Astfel, cei doi trebuie să se întrebe dacă nu cumva lumile în care trăiesc nu sunt totuși poate prea diferite…

 

Cu inimile învăluite într-un amestec de speranță, teamă și incertitudine, cei doi se pregătesc pentru ultima bătălie a iubirii lor, cea care va decide dacă vor fi separați de întunericul trecutului sau dacă vor găsi lumina într-un viitor împreună.

 

Marele final al fascinantei povești de dragoste dintre Ruby și James te va lăsa fără suflare!

 

 

 

FRAGMENT

 

 

 

„Sentimentele mele pentru Ruby s-au dezvoltat încet, încet, până ce m-au acaparat ca o furtună. Nu există măști și fațade cu ea. E singura căreia îi dăruiesc totul. Asta mă sperie teribil. Nu pot să-mi imaginez cum ar fi s-o pierd, mai ales după ce am trecut împreună peste asemenea obstacole și știu că întâlnirea cu ea a fost cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla. 

 

— De când te cunosc, viața mea s-a dat peste cap, zice ea. Nu știu cum să te cred. 

 

Mâna îmi tremură pe obrazul ei. 

 

— Înțeleg. Dar, până ce reușești, o să cred eu pentru amândoi. 

 

Ruby înghite în sec. Ca într-o secvență cu încetinitorul, își lasă capul pe umărul meu. Mâinile ei îmi alunecă pe șolduri. Se agață de mine, de parc-aș fi singurul care-i poate oferi susținere acum. Nu știu dacă mă crede sau dacă a obosit-o alcoolul. Dar ridic mâna și o mângâi pe ceafă. Când e atât de aproape, nu mai simt greutatea lumii pe umerii mei. Simt că țin întreaga lume în brațe.”