Citeşte. – E una dintre cele mai frumoase aventuri pe care le poţi trăi. – Lloyd Alexander📚 Vă mulțumim că ați vizitat site-ul nostru! 💖💘➡️📚

Insomnia - Sarah Pinborough

Insomnia - Sarah Pinborough

Preț obișnuit
£12.99
Preț la ofertă
£12.99
Preț obișnuit
£15.00
Stoc epuizat
Preț unitar
pe 
Taxe incluse.

Emma Averell se bucură de tot ce i-a dăruit viața – o fulminantă carieră de avocată, doi copii frumoși și un soț minunat care se ocupă de gospodărie –, dar existența ei n-a fost întotdeauna perfectă. Când Emma avea doar cinci ani, ea și sora ei mai mare au fost date în plasament ca urmare a unui incident grav, petrecut între ele și mama lor. Sora Emmei își amintește că a existat o perioadă în care aceasta fusese iubitoare și „normală“, dar Emma nu poate să și-o amintească decât ca pe un monstru. Iar mama lor a suferit o astfel de transformare cu puțin înainte să împlinească patruzeci de ani, o piatră de hotar de care acum se apropie și Emma.

 

Emma își dorește cu disperare să lase în urmă traumele copilăriei, dar din momentul în care nu mai poate să doarmă, începe să se gândească la ceea ce s-a întâmplat în urmă cu toți acei ani. Oare are nebunia în sânge? Oare, pierdută în acea stare mentală nebuloasă, asemănătoare cu somnambulismul, ar putea sfârși prin a-și vătăma propria familie? Sau există, totuși, altă explicație pentru lucrurile ciudate care încep să se petreacă în jurul ei?

 

Tulburător și palpitant, Insomnia e un thriller captivant, care, cu siguranță, vă va ține treji întreaga noapte. 

 

 

 

„Cred că, dintre cărțile lui Sarah Pinborough, Insomnia e favorita mea. E ca un roller-coaster: cursa abundă în răsturnări de situație, mânuite cu mare artă. Plin de atmosferă și sexy... Un adevărat succes!“ Lucy Foley

 

„Pinborough ne face descrierea de vis a unui adevărat coșmar. Mi-a plăcut la nebunie această carte!“ Richard Osman

 

„Pregătiți-vă să fiți cu totul bulversați de romanul Insomnia. Sarah Pinborough e un geniu plin de ciudățenii.“ Lisa Jewell