Tragedia care s-a petrecut în clubul Colectiv, pe data de 30 octombrie 2015, a fost un șoc pentru întreaga țară, a lăsat în urmă părinți îndurerați pe vecie, a lăsat un gol în fiecare dintre noi. Ceea ce ne amintește că necazurile mărunte sau problemele ivite în cale, indiferent de cât de grave par, se pot rezolva, încet, încet, în fiecare zi, dar viața unui om nu o mai poate recupera nimeni.
Acum, ne putem revolta, putem plânge, ne putem ruga și mai ales îi putem comemora pe cei care s-au dus, amintindu-ne de fiecare dată de progresele și amprenta pe care ei le-au lasat asupra societății, pentru oameni, în scurta lor trecere.
Această carte are scopul, prin intermediul unor personaje și acțiuni fictive, de a prezenta cititorului o variantă comemorativă simbolică a înșiruirii evenimentelor dinaintea acelei zile fatidice.
Prin complexitatea lor, personajele acestei reconstituiri imaginare înglobează trăirile individuale de la cele mai simple la cele profunde, esența naturii umane, frumoasă sau respin- gătoare, curajul și sacrificiul suprem.