Într-o lume în care vorbele se risipesc adesea în vânt, iar timpul ne cere mereu mai mult, Narcis Avădănei atinge acele colțuri tăcute ale ființei noastre printr-o colecție de poezii și proze care nu doar că descriu viața așa cum o cunoaștem, dar ne invită să o trăim cu o intensitate pe care poate am uitat-o. Scrisă cu o sensibilitate aparte și o profunzime extraordinară, Al șaselea simț: Sufletul îți răsună în inimă mult timp după ce ai închis cartea.
Rezumat Al saselea simt: Sufletul - Narcis Constantin Avădănei
“Prea simplu de mine, sunt un scrib al tăcerilor, sunt un puști al soarelui aprins. Îmi pun deseori zăvor ochilor și-aștern eternitățile cuvântului, așa cum le simt. Poate că nu-s neapărat universal valabile, dar sunt imaginea unui zbor de neînfrânt. Sunt poetul care ascunde-n pălăria sa multă lumină. Sunt racul veritabil care n-a ezitat să-și pună întrebări și care a străbătut anii aceștia prin frumos și durere, cu inteligența la purtător, salvându-și de fiecare dată sufletul prin libertatea scrisului. Și-mi place tare că cei 35 de ani ai mei, în care-am studiat, am căutat și-am întreprins, mi-au oferit libertatea de-a mă juca cu sentimentele și rimele. Cartea aceasta este o joacă de sentimente, de gânduri și poeme, un soi de reverență dedicată celei de al șaselea simț, SUFLETUL!
Am scris o carte despre fiecare dintre noi, cu diversitate și contraziceri, cu libertate și înverșunare, cu rațiune și sensibilitate. Nu e neapărat romantică și nici excesiv de siropoasă. Poate fi povestea oricui și cred că acesta este scopul unei scrieri – urma lăsată în cititor. Dacă ochiul pleacă din gândul tău cu indiferență, atunci ai ratat! Vreau să cred că am eliminat componenta indiferenței din ce scriu și chiar dacă nu reinventez eu ”roata unui nou univers”, măcar știu că-s o mică piesă din ceea ce poate atrage atenția și poate schimba percepții!” — NARCIS CONSTANTIN AVĂDĂNEI
Fragment din carte
„Zapăm printre greșeli. Ne place să facem rău conștient și totuși, ne punem poalele în cap și dăm fuga la biserică când se pune problema unui recensământ al faptelor admirabile. Nu mai cunoaștem cu exactitate ce înseamnă bârna din propriii ochi și alungăm orice urmă de empatie din noi atunci când avem ocazia să devenim judecători ai lumii, fără să ne dăm seama că puterea aceasta a vorbelor are efecte devastatoare și ne face mici și nesemnificativi într-o lume în care toleranța și înțelepciunea sunt chei pentru salvare! Importanța pe care ne-o arogăm zi de zi nu arată altceva decât frivolitatea ideilor noastre, lipsa de cunoaștere și dorința de a le pune în evidență cât mai pregnant. Trăim într-o lume a ipocriziei, una care are rădăcini din ce în ce mai adânci, care face o mulțime de victime colaterale și care ne transformă în pârâți într-un proces care nu-i al nostru, cu instanțe imaginare și cu reclamați care ne răpesc tăcerile înalte. Asta-i epidemia cea mai pronunțată pe care unii dintre noi, mai cu mintea la purtător, trebuie să o străbatem și să ne facem că nu înțelegem sau nu vedem cum zi.”