O poveste sfâșietoare despre supraviețuire, în care viața sau moartea se bazează pe cea mai mică șansă și fericirea poate fi găsită în cele mai întunecate momente.
Fanii romanelor Alegerea. Acceptă cu bucurie posibilul, de Edith Enger și Tatuatorul de la Auschwitz, de Heather Morris, se vor îndrăgosti de acest roman splendid.
,,(...) atinse fotografia cu ramă aurie care stătea întotdeauna pe biroul ei, înfăţişând o tânără suplă, cu păr negru ca abanosul tuns foarte scurt, ţinând în brațe un bebeluș.
Mai avea de spus o ultimă poveste.
A lor.
Și a început în iadul de pe pământ.”
Este anul 1942 și Eva Adami se urcă într-un tren cu destinația Auschwitz. Abia reușind să respire din cauza cadavrelor care o strivesc și epuizată din cauza experienței traumatizante a călătoriei lungi în condiții insalubre și inumane, se mai gândește doar la mult așteptata revedere cu soțul ei Michal, care fusese deportat acolo cu șase luni în urmă.
Dar când Eva ajunge la Auschwitz, nu există nici urmă de Michal și realitatea crudă a lagărului se prăbușește peste ea. În timp ce are inima frântă de durere și zace tremurând pe o saltea subțire, cu capul ras de mâini brutale, aude o șoaptă. Sofie, colega ei de suferință, îi întinde mâna...
Pe măsură ce trec zilele, cele două femei își destăinuie speranțele și visele: Eva speră că-l va găsi pe Michal în viață în acest loc îngrozitor, iar Sofie, că-și va regăsi fiul peste graniță, într-un orfelinat din Austria. Sofie întrevede șansa de a crea o ultimă întâlnire între Eva și Michal și știe că trebuie să o accepte, chiar dacă asta înseamnă să te împrietenești cu adversarul...
Dar când Eva își dă seama că este însărcinată, se teme că le-a pus viața în pericol. Femeile promit că își vor proteja copiii, în cel mai rău caz. În tenebrele și degradarea abrutizantă din lagăr, sunt hotărâte să-și păstreze ultima speranță: dragii lor copii, pentru viețile cărora se roagă, astfel încât ei să trăiască să le spună povestea mai departe, atunci când ele nu vor mai putea.