În Datorie Italiană Partea I de Ivo Dima, cititorii sunt introduși într-o poveste captivantă, plină de datorii, putere și iubire, într-o Italie unde tradițiile și normele sociale stricte guvernează fiecare aspect al vieții. Protagonistul se află prins între obligațiile față de familie și dorințele sale personale, iar o femeie enigmatică îi va schimba destinul într-un mod neașteptat. Cartea explorează temele sacrificiului și iubirii, într-un cadru dominat de rigorile onoarei familiale.
În lumea Cosa Nostra (mafia siciliană), onoarea nu este doar un cuvânt, ci un principiu sacru care guvernează viața fiecărui membru. Viitorul moștenitor al familiei Romano, Tristan, nu poate accepta trădarea unui american în care a avut încredere, care reușește să fugă cu o sumă considerabilă de bani și să-l facă să pară un simplu copil în jocurile mafiei. Animat de dorința de răzbunare, Tristan se pregătește pentru o revanșă devastatoare, dar Justin Mitchell, ca întotdeauna, se află cu un pas înaintea lui.
Confruntat cu o situație imprevizibilă, Tristan va fi nevoit să ia decizii rapide care nu corespund planurilor inițiale. Astfel, va pătrunde cu forța în viața Libertinei Mitchell, într-un moment de cumpănă pentru aceasta. Vizita lui o va răvăși complet, iar bărbatul nu va accepta niciun refuz.
Volumul 2- Datorie italiana II
Un pact cu diavolul. Un diavol cu ochi seducători, un zâmbet capabil să îți discearnă fiecare temere și un trup care te provoacă la păcat.
Libby nu a realizat niciodată că nu mai poate da înapoi când a pătruns în lumea întunecată a lui Tristan Romano și s-a lăsat captivă de farmecul său periculos. Misiunea ei acum este să descopere omul din spatele înfățișării dure, chiar dacă asta înseamnă să-și piardă propria masca de protecție. Tristan nu este un bărbat obișnuit, ci unul marcat de dorința arzătoare de răzbunare și de umbrele trecutului său.
Când orgoliul unui lider se întâlnește cu dorința copleșitoare pe care o simte pentru Libby, scânteile care ies din această coliziune nu prevestesc nimic bun. Împingându-i pe amândoi pe un drum plin de alegeri greșite și de un final dureros. Un final pe care Tristan niciodată nu și-ar fi imaginat că-l va retrăi. Însă, în lumea Cosa Nostra, setea de sânge e mai puternică decât iubirea. Iar Libby va învăța această lecție cu un preț mult prea mare.
Volumul 3- Mandrie italiana-
Atunci când Cairo Ambrossi a înțeles că viața nu este decât o iluzorie mascaradă, a ales să poarte cea mai rafinată dintre măști – una neagră, asemenea tăciunilor care încă îi mistuie pieptul, dar și cu irizații aurii, ca scânteile ce mai trosnesc, uneori, în adâncul său.
Focul ce-l mistuie este întreținut de dorința neostoită de răzbunare, iar mândria sa neînduplecată nu îi permite să-și dezvăluie adevărata față. Se simte împlinit în credința că și-a găsit adevărata menire – aceea de a fi un nebun într-o lume ale cărei reguli le sfidează cu aroganță. Totuși, niciun bal nu este complet fără parteneri, iar un bărbat ce se hrănește cu iluzii și le transformă în artă nu poate dansa niciodată singur.
Alături de el, o femeie mascată poartă o fațadă venețiană – cu detalii de catifea în nuanțe de roșu intens, asemenea sângelui care i s-a scurs din inimă de fiecare dată când cei ce ar fi trebuit să o protejeze au trădat-o.
Volumul 4 -Iubire italiana
Acum paisprezece ani, Nina Ambrossi reușește să supraviețuiască unui atac criminal devastator, dar pierde tot ceea ce avea mai scump – familia. Însă, durerea nu se oprește aici, căci amintirile despre părinții ei se risipesc rapid, lăsând-o să se întrebe dacă a avut vreodată o viață înainte de tragedie.
Trăind într-o lume dominată de bărbați și având doi frați care o tratează ca pe un simplu obiect decorativ, spiritul aventurier al Ninei este stins și aripile îi sunt rupte. În casa Romano, nu există loc pentru ea, nimeni nu o cunoaște cu adevărat, iar cei din afacerea de familie nu îndrăznesc să o abordeze.
Dar totul se schimbă când el apare. Prințul din Camorra. Singurul capabil să dezvăluie fațetele ascunse ale prințesei revoltată și să o determine să comită cea mai mare trădare – colaborarea cu dușmanul.
Împreună, vor înfrunta pericolele și se vor alătura în lupta comună pentru a înlătura tirania ce domină organizația napoletană. Dar, pentru a pune capăt conflictului dintre Sicilia și Napoli, Nina trebuie să le dovedească fraților ei că iubirea ei pentru Lucca este sinceră și că el nu a avut niciodată intenția de a o folosi. Chiar dacă, de multe ori, acesta a fost motivul pentru care a adus-o mai aproape.




