În Confesiunea unui preot nu vei găsi o mărturisire religioasă și nici calea spre mântuire.
Dar ce vei găsi, cu siguranță te va lua pe nepregătite! Condimentul esențial, în cele din urmă, este povestea unică de iubire, o iubire interzisă.
Tyler are 29 de ani, este preot și are parohia lui de 3 ani. A jurat celibat și legământ față de Dumnezeu și de atunci a reușit să-și înfrâneze toate pornirile omenești. Până apare EA. Poppy. O tânără cu buzele roșii, senzuale, ce-i fură mințile pe nevăzute. La propriu.
Când iubirea vine îmbrăcată în ispită, cum poți să-i reziști?
DESPRE AUTOR
Sierra Simone este una dintre cele mai bine vândute autoare din SUA, datorită efervescenței cu care scrie, cât și datorită acelui element surpriză pe care-l adaugă într-un mod unic în fiecare roman al său.
Autoare a 20 de volume, Sierra Simone a devenit un punct de reper și un fenomen, nefiindu-i teamă să scrie despre subiecte controversate.
IMPRESII DE LA CITITORI
Am citit cartea pe nerăsuflate și mai vreau…
Confesiunea unui preot e primul roman pe care l-am citit de la autoarea Sierra Simone. Înfulec cărțile ca un ostatic înfometat, iar această carte nu a făcut excepție de la regulă. Te avertizez: nu vei avea de-a face cu o carte romantică tipică. Cărțile romantice sunt plăcerea mea nevinovată, însă de îndată ce am terminat această carte am știut că nu e o carte ca oricare alta. Simone construiește cu măiestrie o dragoste interzisă, o chimie incontestabilă și o satisfacție intermitentă. Am simțit fiecare moment în parte. Personajele sunt credibile, emoțiile lor palpabile, iar poveștile lor convingătoare. E ca și cum autoarea a folosit talentul său de-a scrie pentru a crea o fereastră către sufletele lor unde eu am rămas captiv, uitându-mă nerăbdător, așteptând finalul.
Multe dintre aceste tipuri de romane sunt scrise simplist, limbajul este stilizat, dar Confesiunea unui preot este excepția. E poate prima dată când un tabu este tratat cu respect cu ajutorul unei analize spirituale și filosofice. O lectură la care cu siguranță mă voi întoarce din când în când, măcar pentru un mic fragment!”- LovemySox83
Confesiunea unui preot e cea mai bună romanță pe care am citit-o! „Pur și simplu am iubit cartea! O poveste de dragoste care m-a făcut să mă gândesc la modul în care interpretăm semnele primite de la Dumnezeu. Sunt catolică de mică, așa că pot înțelege conflictul emoțional al preotului, Tyler, din carte. Am cunoscut mulți preoți minunați care au trecut prin asta și au renunțat la vocație în detrimentul dorinței de a avea o familie. Și vă asigur că nu e tocmai o decizie ușoară. Recomand această carte oricui își dorește o lectură romantică pe care cu siguranță n-o va uita curând. E una dintre cele mai bune cărți pe care am citit-o!” - Denise Owens
„ Desigur, am mai citit Sierra Simone în trecut, iar stilul cărții nu e o surpriză pentru mine. Însă, trebuie să-i avertizez pe cititorii noi că ar putea considera plotul poveștii ofensiv. Pe mine nu m-a deranjat, cartea fiind până la urmă o ficțiune, însă dacă crezi ca asta ar putea fi o problemă pentru tine, mai bine eviți să o citești.
Ea îl face să simtă lucruri pe care le-a uitat de mult, dar în același timp își iubește biserica și enoriașii și nu vrea să-i dezamăgească.
Pe scurt, în mintea lui se instalează o adevărată enigmă. Recunosc că anumite caracteristici ale personajului feminin Poppy nu mi-au plăcut, dar tocmai acest lucru m-a atras și mai mult în lectură și m-a făcut să descopăr sinceritatea și dragostea care zăceau în inima preotului. El era gata să-i ofere totul…” - Sheila73
Specificaţii
Format: 130x200 |
Număr pagini: 352 |
Editura: Bookzone |
An apariție: 2019 |
Autor: Sierra Simone |