Ferestrele întunericului este o lectură neașteptată cu care m-a încântat Florina Sanda Cojocaru.
O numesc neașteptată pentru că nu gândeam să-i întâlnesc scrisul prea curând după ce m-am hrănit cu Păpuși volumul 3, de care te vindeci greu. O numesc neașteptată și pentru că autoarea a abordat un alt stil față de cel cu care mă obișnuise și nu pot decât să mă bucur pentru că, din nou, Florina Sanda Cojocaru ne dovedește că se mulează cu ușurință în orice poveste și că, cuvintele îi sunt mai mult decât prietene.
Ferestrele întunericului este o lectură ușoară însă, pe cât este de ușor de parcurs, pe atât este de captivantă. Te prinde în mreje, în poveste, te acaparează și unicul scop al cititorului rămâne acela de a descoperi poveste, adevărul și misterul.
Este un roman complex care urmărește viața și trăirile mai multor personaje însă, îmbinate atât de frumos încât totul se completează lin și firesc. Chiar dacă autoarea a abordat un alt stil, tristețile și fricile nu lipsesc din poveste, lecțiile nu lipsesc nici ele iar datorită acestor elemente și mod de a le transmite, Florina Sanda și-a creat propriul stil, unul frumos pe care l-aș recunoaște în orice scriere fără a fi menționat creatorul. Mirific și mirobolant!
Deși mi-aș dori să vă vorbesc doar despre elementele acestui roman și despre suprafețele acestuia pentru că da, am ce transmite, asemenea unui comentariu literar (rar am simțit acest lucru atunci când prin mână mi-a trecut un roman al unui autor contemporan), totuși o să trec în revistă și câteva detalii despre poveste, ca să vă stârnesc curiozitatea iar restul va trebui să descoperiți singuri.
Atunci când ultima fereastră va înceta să fie luminată, eu voi deveni parte din întuneric, iar dorința mea de a mă apăra, va lua sfârșit.
Așadar, de la primele pagini facem cunoștință cu Electra, o tânără plină de cicatrici cu prea multe dureri pentru vârsta ei. Tatăl nu o dorește, mama o pierde din vina acestuia. Rămâne fără singura ființă care nu ar fi părăsit-o niciodată, fără singura mână care ar fi putut-o mângâia și apăra de tot răul pe care avea să îl cunoască. Rămâne o orfană care este nevoită să se descurce singură și tot singură să înfrunte răutățile celor din jur. Urâtă și grasă, cele două cuvinte care au însoțit-o tot timpul, care au început să fie parte din ea până la desconsiderare. Era deșteaptă, cu o înclinație deosebită pentru limba română, materie la care se pregătea intens. Visa să scrie într-o zi, să poată lega o poveste și așa a apărut agenda cu coperți înflorate care, ajunsă pe mâini greșite poate crea controverse. Era inevitabil să nu ajungă pe mâini străine, mai ales că în jurul ei oamenii mor în condiții stranii sau nu. Cu atât mai mult că ea este și în ochii tuturor rămâne o instituționalizată, o căministă care nu merită să fie ascultată și cu atât mai mult, nu merită dreptate.
Tot de la primele pagini, autoarea ne poartă printr-un peisaj liniștitor dar atât de tulburat. Moartea Ioanei. Și începe misterul, goana după adevăr, alte mistere, alte morți, un jurnal cert dar incert, un vinovat sau mai mulți, un trecut dureros și nedrept.
Îl cunoaștem pe comisar, pe Natașa, satul unde a copilărit Electra dar și misterele din el, tragediile atâtor oameni… O cunoaștem pe Aliona, care nu mai este, pe Ioana fără de glas dar în care zace un demon nedescoperit încă. Sacha, Lola și profa… sunt doar câteva dintre personajele acestui roman complex, personaje care poartă după ele un mare bagaj emoțional și pe care cititorul îl va descoperi. Privim cu neputință la prima dragoste a Electrei, Andrei. La prietena acestuia, Sofia, a cărei moarte ne intrigă. Cunoaștem apartamentul direcției, suferințele din spatele zâmbetelor, plăcintele mamei de închiriat, râul învolburat. Un copil piere chiar înainte de a se naște pentru că închisorile nu au reguli. Într-un cuvânt, suferințe care sunt pretutindeni, lecții pe care ar trebui să le învățăm. Ajutor pe care ar trebui să știm să îl dăruim la momentul potrivit.
Ferestrele întunericului este un roman plin de suișuri și coborâșuri, un roman care evidențiază atât de bine o lume care este necunoscută multora dintre noi, o lumea care are nevoie de mai multă implicare din partea noastră, a statului, din partea oricui…
Esența se află printre rânduri și vă invit cu drag să o descoperiți, să parcurgeți această poveste și să luați aminte. În această recenzie nu am redat nici măcar jumătate din ceea ce promite romanul Florinei pentru că ar fi nedrept. E absolut necesar să îl parcurgeți ci nu să fie povestit. Trebuie simțit!
Am învățat că întunericul are o mie și una de fețe. Mă fascinează luminile și umbrele ce se conturează în marea de negru.
Sunt impresionată din nou de măreția scrierii doamnei Florina Sandu și ca de fiecare dată, aștept cu drag un nou roman pentru a-mi întregi colecția dar și pentru a-l savura. Pe dânsa o cunosc doar din scris și îmi e suficient, om minunat!
Apropo, v-am spus oare cât de importantă este agenda cu coperți înflorate din acest roman? Poate că ar trebui să descoperiți chiar voi …